flori de munte

 Aviz amatorilor:blogu are o doza moderat crescuta de depresie.

Am visat azi noapte… ca eram insarcinata, ceva de genu luna a 4-a, eram exagerat de fericita.Se jucau hormonii cu creierul meu.Probabil ca in vis traiam o senzatie reala, mimata de neuronii mei hiperexcitati de ciocolaa mancata de cu seara.Copilul era conceput impreuna cu un prieten cu care candva am rupt un birou. Dar inainte de toate, era al meu.Eram cica foarte euforica, dar in acelasi timp speriata, pentru ca trebuia intr-un fel sau altul sa ii spun actualului vestea despre copil, ca nu e al lui, si ma cam inspaimanta posibila lui reactie.Se pare ca ma doare si in vis ideea ca as putea sa il pierd.Iubirea transformata in dependenta…Oricum de data asta ar fi ultima…

Una peste alta am realizat intr-un final al visului ca …baaaaaaaaaaaai, nu ai cum sa fi insarcinata cu nimeni, da cu nimeni, pentru ca folosesti metode contraceptive sigure in procent de 99,99% + ca viata sexuala e in stand by…si m-am trezit.Am rasuflat usurata.Si m-am pus din nou sa dorm.Imi era prea somn.Azi dimineata am intarziat doar 1 ora la lucru.Ce e aia???(comparativ cu zilele in care nu merg deloc)

In vis tata traia, mama era o femeie misto si eu eram fericita.

Punct si de la capat.Realitatea doare.Eu nu  vreau copii.Nu sunt suficient de responsabila/matura sa ii cresc.Nu am langa mine o persoana responsabila impreuna cu care sa imi asum riscul crearii unei familii.Sunt prea egoista sa accept transformarile prin care ar trece corpul meu, pentru a da viata unui alt om…care ar putea ajunge nefericit si mizerabil…Sunt prea egoista pentru a-mi sacrifica timpul pentru altcineva decat propria-mi persoana.Nu pot sa ma gandesc ca ar trebui sa fac tot mai multe  sacrificii ca sa fie altcineva fericit.Simt si acum, cand traiul e in 2, ca traiesc singura si trebuie sa am grija de mine, pentru ca nimeni altcineva nu o face.Doare sa traiesti cu senzatia ca esti singur pe lume.Nu o sa primesc niciodata suficienta iubire ca sa devin din nou fericita.Sa am din nou incredere.Nu e de unde, stiu asta….din pacate….Nu mai cred in povesti.Nu mai sper la nimic.Pur si simplu respir pentru ca este un automatism.

Blogu e cum e pen’ca si io is cum is.Ma roade grija si supararea si nu pot sa ma adun.Si mai e si nenorocirea asta de inflorescenta virala ce imi impodobeste buza si ma face sa ma simt de 14  ori mai prost decat m-as fi simtit altmiteri…Ma duc sa fac o baie, in ideea ca o sa ma racoresc un pic.